Semimascote – de ce sunt adorate de pitici?

Semimascotele creează impact din prima clipă, datorită culorilor vii și a aspectului prietenos și premium.
 Semimascotele oferă o apariție care pare scoasă din povești, astfel magia începe chiar de la intrarea în eveniment.

Reacția celor mici

Costumul arată realist, iar datorită acestui lucru, copiii vor fi mai încântați de personajul animator care a venit să se distreze alături de ei.    Personajele semimascote vor reuși să se integreze cu ușurință printre copii, devenind în scurt timp cei mai buni prieteni ai acestora. Copiii, împreună cu animatorul se vor distra, vor dansa, vor face poze, ți se vor picta în personajele preferate, toate aceste lucruri devenind amintiri de care se vor bucura mult timp. Personajele semimascote vor pune aptitudinile copiilor la încercare, prin diverse concursuri și jocuri interactive. Până și cei mai timizi vor fi atrași de noua versiune a costumelor, iar în scurt timp, cu siguranță se vor alătura și ei distracției.

 

Programul de animatie pentru copii alături de personajele semimascote:

  • jocuri si concursuri adaptate numarului de copii, vârstei lor si proportiei bäieti-fete
  • coregrafii de dans amuzante
  • baloane modelate
  • face-painting / pictură pe fată sau pe mânută

Semimascote pentru petreceri

Pentru că vrem ca cei mici să aibă de unde alege, avem disponibile multe costume semimascotă. De la celebrul Stitch din (Lilo&Stitch) până la super ariciul Sonic. Însă nici de fetițe nu am uitat, astfel minunatul unicorn colorat abia așteaptă să se distreze alături de ele. Dar aceștia nu sunt toți, in secțiunea „personaje„ vei regăsii atât personajele clasice (200+ costume), cât și toate personajele semimascotă de care dispunem.

De asemenea, pentru o petrecere cu adevărat reușită, vă recomandăm să rezervați și standul cu vată de zahăr sau standul cu popcorn.

 

Rezerva data

Programari si detalii L-V 10:00 – 19:00

Adresa Pictor Ion Andreescu, sector 2. Pentru evenimente ne deplasam Bucuresti-Ilfov.

E-mail: contact@echipavesela.ro