Mai e putin!

Zile
Ore
Minute
Secunde

Animatori Revelion

Consultă portofoliul de personaje și alege-l pe cel mai potrivit pentru ocazie! 

Închiriaza un animator pentru copii în seara de Revelion

Copiii se plictisesc repede, noi știm asta cel mai bine – în special la petreceri de lungă durată, cum sunt nunțile, botezurile sau Revelionul. Și dacă se plictisesc, activitatea lor principală este să atragă atenția prin orice mijloace posibile. Haideți să-i ținem ocupați inteligent, astfel încât trecerea în Noul an să fie memorabilă și pentru ei.

Alege un personaj animator pentru copii care să-i distreze pe cei mici la petrecerea de Revelion! În funcție de vârsta copiilor prezenți, putem recomanda personaje generice, care să fie pe placul tuturor.

Ce personaje pentru copii recomandăm în noaptea de Revelion?

Din experiență am aflat că personajele cu cel mai mare lipici la copii sunt cele generice, care se potrivesc pentru mai multe vârste, precum Pirații, Clovnii sau cuplurile de Poveste (Print și Prințesă; Supererou și Supereroină; Mickey și Minnie, etc.)
 
În funcție de numărul de copii, recomandăm să se închirieze unul sau doi animatori pentru petrecerea de Revelion. Dacă sunt prezenți la petrecere mai mult de 7 copii sau diferențe mari de vârstă, recomandăm un cuplu de personaje – în general o fată și un băiat – pentru ca activitățile să fie interesante pentru toți copiii.

Activități pentru copii în seara de Revelion

Animatorii pentru copii organizează alături de cei mici la petrecerea de Revelion o mulțime de jocuri și concursuri interactiv-educative, precum jocuri de atenție, jocuri în echipa, coregrafii de dans amuzante, etc. Animatorii își adaptează programul în funcție de numărul copiilor, de preferințele lor și proporției băieți-fete.

De asemenea, în programul de animație pentru copii la petrecerea de Revelion sunt incluse și baloane modelate pentru toți copii și pictură pe față sau pe mânuțe.

Formatul Căutătorii de Comori. Petrecere de Revelion pentru copii

Am pregătit pentru copii un format de petrecere inedit – Căutătorii de Comori. Parcursul presupune deslușirea unor ghicitori prin jocuri de atenție si activități distractive care duc la o comoară adevărată! Un cufăr plin cu dulciuri* și mici surprize pentru cei mici oferit de noi va fi găsit la finalul programului. Aceasta va fi împărțită între copii în mod egal, ca răsplată pentru atenșia și curajul de care au dat dovadă în aventura noastră. Formartul necesită închirierea a 2 personaje, recomandarea noastră fiind un Pirat si o Piratesa, dar poate fi realizat cu oricare alt cuplu de poveste.

Animatori Revelion - preturi

1 personaj, 3 ore

Interval orar 20:00-23:00
RON 0
  • 1 personaj la alegere
  • Baloane modelate
  • Pictură pe față/mânuțe
  • Jocuri și concursuri
  • Coregrafii de dans amuzante
  • Mini Atelier "Ce ne dorim în Noul An?"
  • Formatul Căutătorii de Comori
  • Cufăr cu dulciuri pentru aproximativ 20 de copii

1 personaj, 4 ore

Interval orar 21:00-01:00
RON 0
  • 1 personaj la alegere
  • Baloane Modelate
  • Pictură pe față/mânuțe
  • Jocuri și concursuri
  • Coregrafii de dans amuzante
  • Mini Atelier "Ce ne dorim în Noul An?"
  • Formatul Căutătorii de Comori
  • Cufăr cu dulciuri pentru aproximativ 20 de copii
Special

1 personaj, 5 ore

Interval orar 20:30-01:30
RON 0
  • 1 personaj la alegere
  • Baloane Modelate
  • Pictură pe față/mânuțe
  • Jocuri și concursuri
  • Coregrafii de dans amuzante
  • Mini Atelier "Ce ne dorim în Noul An?"
  • Formatul Cautatorii de Comori
  • Cufăr cu dulciuri pentru aproximativ 20 de copii
Special

2 personaje, 3 ore

Interval orar 20:00-23:00
RON 0
  • 2 personaje la alegere
  • Baloane modelate
  • Pictură pe față/mânuțe
  • Jocuri și concursuri
  • Coregrafii de dans amuzante
  • Mini Atelier "Ce ne dorim în Noul An?"
  • Formatul Căutătorii de Comori
  • Cufăr cu dulciuri pentru aproximativ 20 de copii

2 personaje, 4 ore

Interval orar 21:00-01:00
RON 0
  • 2 personaje la alegere
  • Baloane Modelate
  • Pictură pe față/mânuțe
  • Jocuri și concursuri
  • Coregrafii de dans amuzante
  • Mini Atelier "Ce ne dorim în Noul An?"
  • Formatul Căutătorii de Comori
  • Cufăr cu dulciuri pentru aproximativ 20 de copii
Special

2 personaje, 5 ore

Interval orar 20:30-01:30
RON 0
  • 2 personaje la alegere
  • Baloane Modelate
  • Pictură pe față/mânuțe
  • Jocuri și concursuri
  • Coregrafii de dans amuzante
  • Mini Atelier "Ce ne dorim în Noul An?"
  • Formatul Cautatorii de Comori
  • Cufăr cu dulciuri pentru aproximativ 20 de copii
Special

Contacteaza-ne!

Completează formularul de contact și te sunăm noi cât ai spune "Avem nevoie de animatori!!"